Relațiile virtuale și dezavantajele lor
Întrebarea care face legătura către felul în care se încheagă şi se acceptă relaţiile printre adulţi în zilele noastre este: Cum evoluează aceste abilităţi, funcţii psihice de-a lungul vieţii?
Un lucru e clar, fericirea e vizibilă celor optimişti.
Foarte la modă, înclin să cred din teamă de respingere în interacţiunea directă, odată cu era virtuală, este să te îndrăgosteşti de o altă persoană prin mesaje. Că vorbim despre mesaje pe platformele sociale, pe email sau pe telefon, impactul e acelaşi. Bărbaţii curtează, femeile primesc. Ochii nu se văd, nu ştii despre celălalt decât ce îţi transmite şi mai ales ce semnificaţie dai tu informaţiei transmise.
Ambii pot mima chiar interesul şi sinceritatea, căci interpretarea semnelor corporale, privirii şi chiar a timbrului vocii e anulată. Toți vor confirmarea că încă sunt interesanţi şi ‚iubibili’, vor să-şi hrănească vanitatea de a se oglindi în celălalt, cum îşi imaginează sau susţin că sunt. Preţ de câteva zile doar o şi primesc, dacă au noroc să vadă din timp ce urmează. Căci a declara că suferi din dragoste după cineva care te-a ‚cucerit și părăsit’ virtual nu e tocmai cuşer.
Mi-aduc aminte de un caz, al unei femei de 28 de ani, care declara în terapie că a avut o relaţie după care încă suferă. Detaliind, a dezvăluit că personajul după care adună lacrimi în batista este un tânăr domn cunoscut pe net, cu care a corespondat o vreme, pe care nu l-a întâlnit niciodată şi care, a anunţat-o la un moment dat că se căsătoreşte. Iată cum dezastrul începe când relaţia nu trece din planul virtual în cel fizic, când acel ‚te aştept ca şi cînd’ e de fapt o formă închipuită de iubire.
Firesc ar fi să se întâmple invers şi să continue în paralel. E tocmai similar depeşelor de altă dată, când după o cafea sau o cină, după un dans la bal sau week-end împreună ori o călătorie de câteva ore, laşi un mesaj persoanei de care tocmai te-ai despărţit, împărtăşindu-i gândurile şi emoţiile. E natural, e o continuare a ceea ce tocmai s-a trăit.
Apare însă o profundă confuzie între a fi îndrăgostit şi a fi iubit/ a iubi. Îndrăgosteala e o reacţie la câţiva factori importanţi: existenţa unei persoane cu care să interacţionezi, privirea constantă şi profundă care uneşte cele două perechi de ochi, chimia şi schimbul de energie dintre cei doi, toate susţinute de câteva reacţii naturale neuropsihofiziologice: eliberarea de oxitocină (hormonul fericii sau stării de bine), adrenalină (creşte ritmul bătăilor cardiace, de unde poate apărea şi starea de agitaţie, lipsa de oxigen, fluturii în stomac etc.) noradrenalină şi dopamină (energie suplimentară, atenţie mărită la stimuli, senzaţia de tremur al genunchilor, etc.). Vanitatea de a crede că suntem unici şi singulari e deocamdată satisfăcută. Creierul poate prelua acești factori doar prin imaginație, căci nu face diferența între realitatea înregistrată și realitatea imaginată.
În ciuda opiniei generale, îndrăgosteala nu e chiar un simbol total pozitiv, deşi amuzant celor cu simţul umorului, căci agitaţia, golul sau fluturii din stomac, tremurul picioarelor sunt simptome asociate şi altor pulsiuni psihice ţinute sub control până la momentul T0 îndrăgostit. Anume, teama abandonului şi nevoia de ataşament, neîmplinit de-a lungul vieţii sau întrerupt la un anumit moment dat al dezvoltării psihice din copilăria mică. De aceea, dacă relaţia se consumă constant, adică primeşte şanse, în mod special formularea este aceasta – adesea ne sabotăm, spre a ne confirma ceea ce ‚se ştia’ dinainte și idila se răsuflă, după câteva luni de interacţiune faţă în faţă, formula chimică a organismului, sumarizată mai sus, se re-echilibrează. Urmarea – ce facem mai departe?
Abandonul fizic şi emoţional, prin ruperea de ancorele umane, apare şi la îndrăgostiți şi în iubire. Iubirea însă, are la baza nu doar timp, înţelegere, acceptare şi expunere, vulnerabilitate în relaţie cu celălalt, presupune participare, prezenţă, dăruire şi lipsa mândriei. Când învăţăm să acţionăm din inima, chiar şi despărţirile pot fi acceptate şi înţelese, căci relaţiile nu sunt ‚până moartea ne va despărţi’, ci există în noi pentru totdeauna, fiind eliberatoare. Contează cum le (re)semnificăm.
În consecință, o relație virtuală satisface o parte mică din nevoile afective și întărește mult perpetuarea lipsei lor și a comportamentelor autodistructive.
Poate de aceea, vorba populară Soțul/ia se alege cu mintea, meseria cu inima ne ajută să deprindem, după alegere, a ne iubim partenerii cu inima şi a profesa cu pasiune.
