În studiul academic pe care l-am realizat în 2021 tema a fost rolul și importanța prezenței paternale în dinamica de familie care primește un nou născut. Dintre datele prezentate, fac aici o mică selecție. Îmi propun să vă fie de folos în introspecția propriei vieți parentale și în reevaluarea acesteia în demersul corecțiilor și reparațiilor.
Cei de la scena9.ro au realizat o foarte frumoasă analiză a unui film documentar, denumit Tatăl, pe care o găsiți aici: https://www.scena9.ro/article/interviu-documentar-tata-lina-vdovii-radu-ciorniciuc Documentarul este filmat în Italia, Republica Moldova şi România pe parcusul a 6 ani. Redă intimitatea unei relații tată – fiică, unde fiica este regizoarea însăși, iar tatăl o figură înstrăinată care îi cere ajutorul pentru a vorbi despre abuz, violență și traume. Istoria pornește din suferința prezentă a tatălui și descoperă un tipar transgenerational de violență domestică. Documentarul este deja în cinematografe.
”Modelul cultural al societății, oricărei societăți de pe glob, presupune un rol redus al implicării tatălui și o așteptare mai mare din partea mamei de a fi îngrijitorul principal al copilului în procesul de creștere, alături, poate, de alte persoane de sex feminin din familia de bază. (…) Dezechilibrul din co-parentalitate nu e echivalent cu dezechilibrul relației de cuplu, nici calitatea pozitivă a co-parentalității nu e echivalentă cu existența unei intimități de cuplu. Relația de co-parentalitate este mai predispusă la deschiderea către îndreptare, decît este cea de cuplu. (…) Totodată, prin co-parentalitatea nu se presupune o distribuire egală de sarcini, ci mai degrabă de rezultate obținute din construirea și operarea unei structuri agreate reciproc, căci satisfacția individuală ce derivă din echitate și acceptabilitate și calitatea negocierii dintre cei doi părinți este mai importantă (Feinberg, 2002, pg. 175-176). (…) În primii ani de viață (a copilului) tatăl se află în poziția unică de a participa și influența atît starea de bine a mamei, cît și dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a copilului. (…) În 2002 autorii (Grossmann et al.) susțineau că tatăl favorizează explorarea în siguranță a mediului și mama atașamentul securizant, recent (2008) aceștia au evidențiat că ambii părinți favorizează atît un atașament securizant, cît și o explorare sigură a mediului: pe lîngă îngrijire atentă și dragoste, confort și consolare, ajutor extern pentru reglarea emoțiilor, pentru dezvoltarea unei siguranțe psihologice, copiilor care trebuie să exploreze lumea pentru a cîștiga cunoștințe și abilități, se cere o suplimentare a siguranței în explorare, bazată pe sprijinul sensibil al ambilor părinți (Bretherton, 2010, p. 19). (…) Doi factori de risc contribuie la anxietatea copilului în mod general: supra-controlul și respingerea (McLeod et al. 2007; van der Brugger et al. 2008). (…) Comportamentul stimulativ al tatălui promovează copilului o atitudine activă, competitivă, independentă și curioasă și amortizează anxietatea la separarea timpurie, anxietatea la nou și la necunoscut (Majdandzic, Moller, de Vente, Bogels, & van den Boom, 2013, p. 2) (…) Timpul petrecut cu copilul, prezența și disponibilitatea tatălui sunt relevante, pe lîngă dinamică emoțională personală sau dintre tată și copil. Roggmann (2002) și Goldman (2005) sugerează că tații care sunt implicați în creșterea copilului încă de la naștere, participă mult mai responsabil la activitățile acestuia cînd crește (Palm & Fagan, 2008, p. 746). (…) Prin deciziile pe care le iau pentru ele sau pentru copii, mamele pot încuraja sau descuraja tatăl să fie mai activ în programul copilului, de exemplu să-și organizeze programul de muncă în așa fel încît să ducă sau să aducă copilul de la școală fără să existe o rutină egală cu a tatălui. (…) Există un studiu care arată că tatăl are nevoie să fie prezent, din toate punctele de vedere, și că această nevoie poate fi una psihologică pentru el (Macht, 2020, pg. 116-118). (…) Pentru a intra în rolul de tată care creează intimitatea relației cu copilul, tatăl are nevoie să cunoască un vocabular emoțional. Tații care au o implicare mare cu copiii lor învață să vină în întîmpinarea nevoilor emoționale ale celor mici deprinzînd metode de a exprima dragostea, sentiment eminamente ”feminin” din punct de vedere social (Macht, 2020, p. 35) (…) Tații descriu dragostea ca pe un proces care permite acesteia să crească în timp, iar în loc să se deplaseze în ambivalență ori suspendare, aceștia descriu mai degrabă un sens durabil al dragostei pentru copilul lor, pe măsură ce îi descoperă personalitatea și petrec timp împreună (Macht, 2020, pg. 39-40). Felul în care își manifestă tații dragostea este exemplificat în feluri practice și reprezentative comportamental: prin joc, prin îngrijire, îmbrățișare, sărutări, dezmierdări, teme făcute împreună și participarea la ritualul zilei. (…)” – extras din lucrarea proprie de disertație susținută la Universitatea București, Faculatea de Psihologie.
Photo credit: piri