Incestul emoțional – trauma mascată

Incestul emoțional – trauma mascată

Printre cazurile cu care am lucrat și lucrez se regăsește adesea incestul emoțional. Un concept prea puțin cunoscut și acceptat în societatea noastră, dar foarte des întîlnit. Plecînd de la podcastul colegului meu de profesie, Gaspar Gyorgy (aici: https://youtu.be/6rRxw_-Z8o0), m-am gîndit că ar fi util să aduc comunității acest gen de traumă mascată, pe care fie ați trăit-o dvs, fie ați văzut-o în jur, la cunoscuți, amici, colegi, prieteni.

Printre sursele care demască acest tip de traumă, incestul emoțional, menționez cîteva exemple:

• Parentificare = e un concept prin care unul din părinte pune pe (unul din) copii rolul de adult în a susține sistemul familial din care fac parte (unifamilial dacă un părinte nu e prezent sau multifamililal dacă amîndoi părinții sunt prezenți fizic). Rolul de adult transferat copilului nu trebuie confundat cu sarcinile și responsabilitățile specifice și adecvate vîrstei, ci trebuie înțeles ca un rol ce conține responsabilități care se îndeplinesc de către un adult, de ex: creșterea unui alt copil mai mic, gospodărirea casei ca întreg, îngrijirea unui adult, să se reprezinte singur la școală sau instituția de învățămînt, etc
• Divorțul părinților care se folosesc de copil pentru a continua lupta dintre adulți (sub forma constrîngerilor de genul ”pe cine alegi?” sau ”ălalalt e un/ o nenorocit/ă”) sau/ și de a pune copilul în locul partenerului ieșit din scenă – adesea mamele își transformă copilul în ”soț”, responsabil de a avea grijă de nevoile ei emoționale sau economice.
• Schimbări de ordin socio-profesional care implică o constrîngere financiară prin pierderi financiare sau de slujbe, prin care i se cere copilului să devină brusc responsabil de bugetul familiei.
• Dependența de substanțe, îndeobște alcool, cu precădere în rîndul taților, cînd copilul preia din sarcinile părintelui care absentează sau care nu mai are prezența psihică de a se ocupa de gospodărire și de creșterea și educația copilului.
• Confundarea de roluri între părinte – prieten/ confident, care pune copilul în dezechilibru emoțional. Părintele e un adult care trebuie să-și îndeplinească rolul prin stabilirea de limite, responsabilități, reguli și sprijin pentru copil, într-o manieră empatică. Prietenul e un alt adult, de aceeași vîrstă eventual, cu care părintele se sfătuiește, se destăinuie, se lamentează pentru toate nevoile emoționale pe care le are. Părintele nu este prietenul copilului, ci sprijinul emoțional al acestuia.
• Plecarea la muncă în străinătate și lăsarea copilului în grija altor persoane, chiar și din familie. Acest act pune presiune pe copil, mai ales la despărțirile de după revedere, cînd i se cere copilului să înțeleagă și să fie ”mare”.
• Conflictele și disfuncționalitățile din sistemul de cuplu, la care copiii sunt expuși în mod intenționat sau întîmplător, care fac ca mediul din familie să devină toxic și distructiv, ducînd la nevoia copilului de a-și impune maturizarea înainte de vreme.

Cîteva exemple extrase din practica clinică despre cum se traduce incestul emoțional la vîrsta adultă, prin comportamente și alegeri:

Adult, 44 de ani, în căutarea unei relații, este sunat seară de seară de mamă, divorțată, pentru că altfel nu poate merge la culcare. Imaginea tatălui a fost impregnată cu opiniile mamei, denaturînd posibila relație tată – fiu.

Tînăr, 21 de ani, martor toată copilăria la conflictele violente dintre părinți, ce au dus la divorț, dezvoltă simptome post-traumatice și nu-și poate continua studiile, devine motivul pentru nefericirea mamei care nu înțelege de ce acesta este bolnav și nu poate trece anul la facultate. Captiv într-un cerc vicios cu șanse minime de recuperare psihică.

Adultă, 33 de ani, cu o bună pregătire academică și independentă financiar, în căutarea unei relații, se simte constrînsă de mamă să aibă grijă de aceasta la bătrînețe: ”să mă iei la tine, să ai grijă de mine de pe acum”.

Studentă într-o țară din Europa, 20 de ani, cu job pentru a se întreține, susține financiar pe mamă și bunică, pentru că cea din urmă nu-și găsește slujba ”potrivită” de cîțiva ani.

Exemplele pot continua. Aveți cu siguranță amici, vecini, colegi de birou care au un contact zilnic cu unul dintre părinți, părinte care nu-i permite să aibă o viață a sa, să-și întrețină prieteniile, să aibă o viață personală prin activități extra profesionale, să se mute de acasă, să construiască relații de cuplu sau o familie, iar dacă reușesc să-și facă o familie este prezent în locuința copilului foarte des, uneori fără să anunțe, ”am trecut și eu, mamă, să văd ce faceți”.

Trebuie menționat că și între frați/ surori se transmit uneori aceleași așteptări, care devin o altă formă de manifestare a acestei disfuncționalități relaționale și emoționale între membrii unei familii, punînd presiune și aducînd suferință, dar și între soți sau partenerii de cuplu, în care unul îl transformă pe celălalt în părinte, avînd așteptări neconștientizate de a fi crescut și întreținut, ceea ce duce adesea la conflicte, absenteism fizic și emoțional, relații extraconjugale, sentimentul neîmplinirii în viața de familie, disfuncții la nivelul vieții sexuale și de reproducere, prin anularea capacității procreării.