Mirajul regăsirii de sine

Mirajul regăsirii de sine

Un exercițiu al deziluziei este necesar în mod constant. Pentru aceasta, rămîn în contact cu lumea. Citesc, studiez, vorbesc cu oameni. Există o anumită zonă a presei care aduce în discuție teme legate de nevoile umane: a fi înțeles, a fi susținut, a găsi răspunsuri, a depăși dificultăți, a reuși, a evita eșecul, etc

Aici se redă, jurnalistic, o analiză despre mirajul constructului și regăsirii de sine. Riscurile cu care vin programe promovate și susținute în acest fel, precum cursuri de bărbăți, fă ceva, etc sunt de ordin psihologic, material și moral. Fiind o investigație jurnalistică, fac referire strict la conținut și nu la persoane. Fiecare dintre noi are posibilitatea exersării gîndirii critice.

Sens personal, valoare umană, recunoaștere a existenței, apartenență la grup/societate, utilitate prin merite.

Acestea par să fie elementele lipsă din viața celor care caută soluții miraculoase și aderă la cursuri de tot felul.

Însă, sensul, valoarea, recunoașterea, apartenența, utilitatea sunt motive pentru care fiecare dintre adulții din ziua de azi consumă multă energie mentală. Într-o lume în care însingurarea, eșecurile, confuzia, îndoiala, impredictibilitatea, instabilitatea se adună laolaltă și sunt greu de înțeles și gestionat, deși parte din viață, oamenii caută modele perfecte la care să adere.

Ceea ce pare greu de digerat este că, în oricîte activități se implică oamenii pentru a-și găsi ”împlinirea”, treaba principală este mai degrabă despre subtilitatea vieții psihice care reglează acele momente de dezechilibru ce apar firesc în viață.

În programul menționat mai sus, atît femei, cît și bărbați participă zilnic, organizat și își fac timp să îndeplinească sarcinile de lucru date de coordonatorul programului. Majoritatea acestor persoane au peste 30 de ani, indică din comportament și declarații că au nevoi din categoria sprijinului emoțional, afectiv, că se confruntă cu greutăți de a face față vieții, relațiilor cu familia, cu colegii, cu ei înșiși. Sunt oameni și activi profesional, cu slujbe asociate unor meserii, nu doar unor fișe de post. Se raportează la istoricul personal ca fiind îngreunat de contexte sociale sau modele disfuncționale de familie.

Există această concepție eronată că fericirea, succesul, avuția, poziția socială, odată obținute, prin muncă sau la naștere, sunt pentru totdeauna și aduc o viață tihnită, asupra căreia nu mai trebuie să faci nimic. La pachet cu varianta din extrema cealaltă, că viața e o dramă și că nimic din ceea ce au făcut nu poate fi numit reușită, blocaje și perspective umbrite asupra propriului traseu, ignorînd probabil binele din viața lor.

Se remarcă o confuzie asupra existenței, o ceață care stăruie peste individ și-l orbește, se blochează să înțeleagă unde se află, cine e, ce ar putea să facă, să fie în continuare. În această zonă debusolantă se află mulți.

Singura constantă în viață rămîne totuși schimbarea. La ce tip de schimbare facem apel este rezultanta introspecției personale.

Photo credit by Michael Soledad on Unsplash