O interesantă analiză a generațiilor nedorite: 1966 – 1997, atît de părinți, cît și de comunitate/ țară. Vrem, nu vrem, transgenerațional e greu de dus pentru noile generații. Există un ceva acolo care ne leagă. Impresionantă și dureroasă moștenire, care există deja în spiritul copiilor din ziua de azi.
Sursa acestor date este: https://jurnaluldecretului.ro/lagarul-de-copii/ – găsiți detalii generoase despre mai bine de 30 de ani de atac al sistemului asupra copilului. Sistemul făcut de și din oameni. Oameni care aveau în grijă, specializați sau nu, acești copii nou-născuți și cu vîrste variate.
”Natalitatea s-a dublat în România în 1967, pe fondul adoptării legislației anti-avort. Dar statistica aceasta are și un revers. Forțate să nască copii pe care nu îi doreau sau pe care pur și simplu nu îi puteau întreține, mii de mame i-au abandonat în maternități sau spitale. De acolo ajungeau în leagăne, instituții unde erau găzduiți copiii în vârstă de până la 3 ani.”
”Legea 3 din 1970 a replanificat tot sistemul de protecție a copilului. Domne’ dacă nu vă puteți crește copilul lăsați-l în grija statului, fără nicio sancțiune. Avem noi grijă de el, rezumă filosofia Bogdan Simion, președinte al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC). Legea prevedea funcționarea mai multor tipuri de instituții de „ocrotire”, în funcție de vârsta copilului, dar și de dizabilitățile pe care le avea, numite „deficiențe”. ”
”În căminele-spital, rata mortalității era uriașă. La căminul din Cighid, județul Bihor, de exemplu, unde erau internați, în medie 100 de copii, în 1988 au fost 54 decese. În 1989 au fost 52 de decese, arată datele colectate de cercetătoarea Luciana Jinga. „Printre cauze: aprinderi de plămâni cu urmări letale. Conform personalului de la Cighid, sub acest diagnostic erau trecute cazurile de îngheț. La Cighid nu exista nicio sursă de încălzire. Drept urmare, mureau în timpul iernii pur și simplu înghețați”.”
@photocredit: Căminu-spital din Grădinari, februarie 1990 | Foto: Mike Abrahams