Revin pe această temă cu un film despre puterea sindromului și durata lui, cu exemple din relațiile interumame. Pentru mai multe idei despre impactul pierderii unui animal de companie, găsiți aici: https://ideas.ted.com/dear-guy-my-dog-died-two-months-ago-and-i-still-cry-every-day/?fbclid=IwAR3LtIxN5oHqT1L7tSQev87-amRwWT1tKc7gry5PxVpVC6ah7tLkjVtczmU
Pierderea cuiva drag, prin deces sau prin separare brutală, poate duce la această formă de suferință, care se exprimă suficient de puternic cît să incapacitizeze individul, să declanșeze simptome fiziologice și mai apoi forme de boală, de la cele ușoare, la cele mai grave.
Trecerea prin suferință și întreținerea ei, cu durată mult mai lungă decît un doliu obișnuit, pot fi periculoase și e bine să fiți atenți la aceste semne pentru a vă auto-monitoriza:
1. idealizarea partenerelui pierdut
2. amintiri cu preponderență pozitive, selective și extrase din contexte care ulterior se dovedesc a fi chiar dureroase
3. gîndul obsesiv că toate planurile de viitor s-au năruit
4. pierderea reală a cercului social și în consecință, a unor activități și obiceiuri ce țin de apartenența la grup
5. rătăcirea în ceea ce se cheamă nebunie de moment
Oricum cum ar fi, recuperarea dintr-o astfel de suferință este cea mai bună soluție pentru a pune în valoare calitatea relației cu ființa pierdută.
În cazul dificil de a vă recupera, e bine să apelați la un specialist, psihoterapeut, psiholog și/sau psihiatru.
@photocredit: DESIGNECOLOGIST on Unsplash