Supervizarea, corvoadă administrativă sau necesitate
Supervizarea e o etapă obligatorie din fazele de pregătire de a gestiona problemele cu care vin oamenii la cabinet și necesară pentru a fi considerat psihoterapeut autonom. Autonomia nu ne va opri niciodată din a cerceta, a învăța tehnici noi, a citi și studia, astfel încît să fim în permanență pregătiți pentru orice situație nouă. Devenind autonomi sau specialiști continuăm procesul de învățare pe toată viața.
În funcție de specializare și tehnica învățată, supervizarea durează între 27 de ședințe, organizate lunar și 40. Adică cîțiva ani. Pot fi ședințe de supervizare de grup sau individuale. Supervizorul este un specialist, recunoscut de Colegiul Psihologilor ca formator și supervizor, cu care colaborarea se face contractual și față în față. Experiența îndelungată și variată a acestui om este un bun reper în conduita noastră în raport cu clienții. Supervizorul devine mentorul nostru, căci îi vom împrumuta din gesturi, cuvinte, structuri pînă cînd vom fi învățat să le definim pe-ale noastre.
Supervizarea presupune prezentarea unui caz, dacă specializarea este pe psihoterapie psihanalitică – psihodinamică de lungă durată, caz cu care îți însoțești procesul de supervizare pe durata psihanalizei clientului, ședință de ședință timp de 3-4 ani sau a 10 cazuri prezentate și dezbătute în cadrul întîlnirilor lunare, timp de 2 ani și jumătate minim, pentru specializări pe psihoterapii de durată medie sau scurtă.
Fiecare caz trebuie documentat într-un format recomandat și prezentat în scris supervizorului pentru validare, apoi unei comisii din Colegiul Psihologilor. Pe lîngă timpul acordat întîlnirilor de supervizare, care solicită suficient de multe resurse de bani, ore, emoții, idei, e bine să se știe că, documentarea cazurilor mai ia cîteva luni. Să culegi datele scrise timp de luni de zile după fiecare ședință, să le pui într-un format standard și inteligibil, să revezi cu ochii minții fiecare ședință, să-ți reamintești situații care te-au impresionat, toate acestea reprezintă o demonstrație de curaj și o confirmare a muncii noastre dintr-o perioadă anume.
Inițial, neștiind ce presupune procesul de supervizare, trăiam cu teama că poate pacientul vede sau simte că nu am încă suficientă experiență în a trata temele cu care vine în terapie. Apoi, am gîndit că poate nu voi deține suficiente abilități să-i gestionez crizele, furiile, neputințele. După cîțiva ani de meserie realizată în paralel cu supervizarea, am descoperit, într-un final, că fiecare client cu care mă văd, vine cu teme pe care le-am trăit și eu sau pe care le pot percepe cu naturalețe. Capcana de a-i da soluțiile noastre sau de a ști mai bine ce să facă există la tot pasul. De aceea supervizarea e bună! Pentru că orice asemănare e foarte diferită. Suntem oameni diferiți, cu experiențe unice de viață la nivel psihic și emoțional, chiar dacă expuși unor situații asemănătoare, cu personalități diferite și bagaje diferite de procesare a evenimentelor.
Lecția de bază în cabinet este să înveți să te conectezi emoțional cu omul și să intri în lumea celui care vine să-și caute alinare și vindecare la psiholog. Nu să-l schimbi e scopul, ci să-l înțelegi, să-l susții, să-l însoțești prin toate fricile, durerile și speranțele pe care le resimte. Nu să-i pui un diagnostic, ci să te aliniezi cu nevoile lui și să-l ajuți să-și construiască repere noi. Nu să faci alegeri pentru el, ci să-l însoțești în acest exercițiu de a învăța să aleagă.
Beneficiile supervizării susțin tocmai aceste aspecte. În plus, iată cîteva argumente pentru care etapa aceasta din cariera noastră este una la fel de frumoasă ca cea de pregătire profesională. Ce aflăm cînd suntem în supervizare:
- În primul rînd, unde ne aflăm din punct de vedere profesional. Ce știm, ce nu știm, ce ne ajută, ce nu ne ajută, unde mai e nevoie să lucrăm cu noi, ce avem de învățat, etc. Adică ce stăpînim, în ce punct optim funcționăm, ce ne destabilizează.
- Unii colegi, nu doar supervizorul, ne pot fi de folos împărtășind experiențe similare sau tehnici care au funcționat în cazul lor. Merită explorate!
- Putem redefini în supervizare punctele noastre de reper. Adaugăm aici și planurile de viitor scurt și mediu. Putem stabili deci, unde vrem să ajungem într-un timp anume.
- Formăm și participăm la o comunitate. Găsim puncte de interes comun, idei și chiar proiecte ce se pot realiza împreună cu colegii noștri.
- Ne îmbogățim biblioteca cu noi cărți de studiu sau articole de specialitate.
În concluzie, odată ce am terminat cursurile de studiu pe specializarea aleasă și ne luăm dreptul de liberă practică, e recomandat să începem supervizarea. În doi ani și jumătate, cu puțin noroc la clienți putem facem în jur de 300 de ore de terapie.
Există în lumea internațională a psihoterapeuților regula de 10.000 de ore de experiență practică pentru a fi stăpîn pe meserie. Numărul ședințelor crește de la an la an, de la client la client. Însă, v-ați pus vreodată întrebarea în cît timp ajungem la 10.000 de ore?
